Povestea lui Nicusor si caprioara

În partea dinspre munte a stațiunii Covasna se află satul Voinești, cândva numai oieri din tată-n fiu. Mergeam în vacanță acolo, la sora mea, care era inginer stagiar în Voinești. Odată am rămas vreo două săptămâni la stâna lui Cojan. De neuitat au fost zilele de colindat cu turma și dulăii prin pădurea de la Șiclău și pe plaiurile negre de afine. Serile, învelit în sarică lângă foc, ascultam vrăjit poveștile ciobanilor, peripțiile lor cu urși, lupi și alte sălbăticiuni. Pe atunci s-a petrecut acolo o întâmplare neobișnuită, care a făcut vâlvă în toată Covasna. La un început de aprilie, pe un soare cu dinți, doi copilași de 6 ani și unul de numai doi ani și jumătate, au fugit de acasă să culeagă ghiocei în pădure. S-au rătăcit. Părinții lor au pornit să-i caute. Pe cei doi de șase ani i-au găsit abia spre seară, dar mezinul Nicușor se rătăcise de ei.  L-au căutat toată noaptea și toată ziua următoare. Fără rezultat. O nouă noapte geroasă a venit. Nicușor evadase într-un jeresu subțire, de aceea puțini îi mai dădeau șanse de supraviețuire.  În următoarea zi, toți sătenii, dar și soldații de la unitatea militară și elevii de la liceu au format un imens pieptene viu care a țesălat la metru toți coclaurii. Dar nici urmă de Nicușor. Și mai trecut o noapte înghțată de aprilie.  A doua zi tatăl său urma să meargă la miliție ca să i se facă dosar penal, pentru că din pricina neglijenței părinților murise un minor. Cei mai mulți au abandonat căutarea. Totuși, câțiva vecini nu s-au dat bătuți. Ei s-au gândit să caute în complet altă direcție decât cea în cere căutaseră ceilalți. Și deodată au văzut întipărite în zăpadă urmele unor pantofiori de copil. Urmele i-au purtat spre un desiș de brazi, din care a ieșit o căprioară. Căprioara nu s-a speriat, ci dimpotrivă, a lovit nervoasă cu copita-n pământ, comportament specific de protecție a iezilor. Abia când oamenii s-au apropiat, căprioara a  fugit. Dintre tufe a apărut piticul Nicușor, teafăr și nevătămat.  L-au dus imediat la spital, unde s-a constatat că era pefect sănătos.

-Ce-ai făcut tu Nicușor, nu ți-a fost frig?

Nu, a răspuns el,  că am dormit cu capra.

Ancheta făcută a confirmat cu certitudine povestea lui Nicușor. Hainele erau pline de păr de căprioară, asemenea culcușului unde el a stat protejat de  mama adoptivă, care s-a culcat peste el și i-a ținut de cald.

După mulți ani, am ajuns  în noiembrie 2013 la Voinești. Comuna  a crescut, are hoteluri falnice, dar superba pădure e o amintire iar  natura acelor munți nu mai e ce-a fost. În casa fetei ciobanului Cojan l-am întâlnit pe  Nicușor. Bem un păhărel de afinată, împreună cu vecinii voineșteni ce-și amintesc bine cele petrecute cu decenii în urmă. Eroul întâmplării este acumun muntean voinic, cu copii mari.  Mâinile lui aspre de oier au despăturit pe masă o tăietură de ziar, pe care o păstrează cu sfințenie: e articolul publicat în Scânteia Tineretului despre uluitoarea lui pățanie. L-am fotografiat pe Nicușor și petecul boțit de gazetă, care e pentru el mai prețios decât un certificat de naștere. O a doua naștere, datorată instinctului matern al unei căprioare.

 

Cristian Lascu

One thought on “Povestea lui Nicusor si caprioara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *