Lennon, vidra vedeta de la CZITAS

Centrul de reabiliare a faunei salbatice dela Petresti, aflat sub tutela ACBD, are un nou chirias-vedeta. Mai jos povestea lui senzationala, asa cum ne-a fost relatata de prietenii nostri de la ACDB:

În data de 26.09.2016, echipa ACDB a fost contactată de doctorul veterinar Ovidiu Roșu referitor la acest pui de vidră, intermediind contactul cu familia care îl îngrijea. Ziua următoare puiul a fost preluat de la familia sa adoptivă după o despărțire grea și a fost adus la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice — ACDB, unde a fost transferat într-un țarc de aproximativ 60 de metrii pătrați, special amenajat nevoilor sale cu un bazin cu apă, cu trunchiuri de arbori pentru cățărat, bolovani și pietre pentru latrină, diferite vizuine cu substrat de fân proaspăt, pietriș și nisip pentru dezvoltarea abilităților de săpat și construirea propriilor situri de marcaj, ascunzișuri în stuf…astfel încât să ia contact cu cât mai multe elemente pe care le va regăsi în natură atunci când va fi eliberat, ușurându-i astfel adaptarea la mediul natural.

Vidra are în spate o poveste demnă de un roman: Aceasta este supraviețuitoarea unui atac realizat ‘în joacă’ de un grup de copii ce au aruncat cu pietre în puii de vidră care se aflau în preajma vizuinei. Puii erau trei frați, doi dintre puii de vidră au murit în urma atacului, însă acesta a scăpat fiind salvat de către un trecător care a observat scena. Copii nu știau în ce aruncă cu pietre, crezând că sunt niște șobolani. Trecătorul a luat puiul de vidră neștiind la rândul său ce are în brațe, însă el a remarcat că puiul scoate un fluierat caracteristic, apoi s-a gândit să sune pe cineva, pentru a afla mai multe informații. Puiul a fost dus la o bătrânică și a fost ținut într-un grajd. Persoana care l-a găsit a aflat că este un pui de vidră, în urma unei discuții cu un paznic de vânătoare și a vrut să îl ofere acestuia însă, pentru că are păstrăvărie, a refuzat.

Salvatorul a încercat să îl hrănească cu boabe de porumb, timp de două zile, însă fără nici un rezultat, vidra nu consuma nimic și era rănită sub bărbie de pietrele aruncate de copii. Întâmplător o familie de oameni binevoitori ce se aflau în concediu, în luna august 2016 în acea zonă din comuna Broșteni, județul Suceava, află povestea puiului de vidră de la o rudă care era paznic de vânătoare, și decide să îl adopte. Cât au stat în concediu acolo, ei s-au atașat foarte mult de puiul de vidră ce îi considera părinți adoptivi, urmărindu-i prin curte și hrănindu-l cu pește.

Puiul era foarte mic încăpea în cei doi pumni, dantura nu îi fuseseră încă formată, doar caninii erau crescuți, dar foarte subțiri. Primele două zile a fost hrănit cu lapte apoi cu șuvițe de pește.

La finalul șederii ei nu se puteau despărți de puiul de vidră așa că decid să se întoarcă la București cu el. Puiul de vidră își schimbă adresa, fiind crescut într-un apartament din sectorul 3 al Municipiului București.

Puiul de vidră s-a atașat foarte mult de noii părinți adoptivi, care i-au amenajat un spațiu, un țarc în balcon, latrina acestuia era în hol, în general pe încălțămintea părinților adoptivi, însă cu toate acestea ei îl îndrăgeau foarte mult.

Cada din baie era locul său preferat, cu toate că atunci când a intrat pentru întâia oară în contact cu apa s-a speriat, ușor, ușor a învățat să înoate și să se joace cu toate jucăriile dăruite de părinții săi adoptivi. Cel mai mult îi plăcea să alunece în cadă și să facă stropi, învățase chiar să urce singur în cadă.

Aceștia au încercat să îl plimbe și pe afară însă aglomerația din afara apartamentului îl speria așa că cele două luni le-a petrecut în apartament. Deși i-au oferit toate condițiile de care au dispus și l-au integrat în familie, botezându-l Lena, familia adoptivă a simțit că a venit momentul când puiul lor trebuie să plece și să-și trăiască viața după legile naturii.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *